|
BERD participa la eforturile internationale de sprijinire a Romaniei
Banca va investi in Romania circa 1 miliard euro in urmatorii doi ani
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare lucreaza impreuna cu FMI, UE si Banca Mondiala pentru a sprijini Romania.
BERD isi va majora investitiile in Romania cu inca 500 milioane euro pana la 1 miliard euro in urmatorii doi ani, in cadrul pachetului financiar international de 20 miliarde euro. Aproximativ jumatate din aceasta suma va fi destinata sectorului financiar, iar restul va fi investit in economie, inclusiv in sectoarele corporatist, energetic si eficienta energetica, precum si in infrastructura nationala si municipala.
Pachetul financiar international vizeaza amortizarea efectelor scaderii bruste a fluxurilor de capital deopotriva cu implementarea masurilor de natura politica pentru ajustarea dezechilibrelor externe si fiscale, ca si pentru consolidarea sistemului financiar.
“Institutiile financiare internationale lucreaza impreuna pentru a gasi in timp util solutii practice si eficiente ca raspuns la criza din Europa de est. In acest moment, actionam impreuna in Romania pentru a stimula economia romaneasca, a intari increderea si a accelera reformele structurale, in contextul acestor circumstante globale exceptionale”, a declarat Presedintele BERD, Thomas Mirow.
BERD evalueaza de la caz la caz nevoile financiare si de capital ale sectorului bancar romanesc. Pentru a diminua impactul pe care il are criza si pentru a asigura continuarea finantarii imntreprinderilor mici si mijlocii (IMM), BERD a acordat in decembrie 2008 un credit de 100 milioane euro Bancii Transilvania, una dintre cele mai importante banci care finanteaza sectorul IMM-urilor. In prezent, BERD pregateste o tranzactie similara pentru o alta banca importanta din tara.
In februarie 2009, cei mai mari investitori si finantatori multilaterali pentru tari din Europa centrala si de est – BERD, BEI si Banca Mondiala s-au angajat sa puna la dispozitie pana la 24,5 miliarde euro pentru sprijinirea sectoarelor bancare din regiune si pentru acordarea de imprumuturi companiilor afectate de criza economica mondiala.
Investitiile actuale ale BERD in Romania se ridica la 1,9 miliarde euro in 110 projecte.
|